Circa o treime dintre filmele produse vreodată de Hollywood sunt adaptări ale unor romane sau nuvele. Mai mult, în ultimii trei ani, cel puţin jumătate dintre cele mai de succes pelicule din box office-ul american au fost adaptări. Cu toate acestea, există câteva capodopere literare a căror transpunere pe marile ecrane este imposibilă.
”De veghe în lanul de secară”
J.D. Saligner şi-a luat măsuri pentru a se asigura că lucrarea care l-a consacrat nu va fi transformată în film. El a refuzat, până la moartea sa, în 2010, să cedeze drepturile romanului. Mulţi sunt de părere că reticenţa scriitorului este un rezultat al adaptării dezastruase a romanului ”Unchiul Wiggily în Connecticut”, peliculă regizată de Mark Robson.
Numeroşi producători şi regizori s-au arătat interesaţi să cumpere drepturile celebrului roman De Veghe in Lanul de Secara. Printre ei se numără Billy Wilder, Elia Kazan, Marlon Brando, Steven Spielberg, Jack Nicholson, Terrence Malick sau Leonardo DiCaprio, însă teama cea mare a lui Salinger, că firul narativ al romanului nu poate fi tradus în timp, a făcut ca niciun nume de la Hollywood să nu reuşească să-l convingă să permită ecranizarea cărţii.
Cu toate acestea, în 1957, scriitorul spunea că ar fi dispus să ia în calcul o ecranizare postumă a cărţii. ”În primul rând, este posibil ca drepturile să fie vândute într-o zi. Având în vedere că există o probabilitate foarte mare să nu mor bogat, mă gândesc foarte serios să las drepturile nevândute soţiei şi fiicei mele, pe post de poliţă de asigurare. Nu îmi face nicio plăcere, aş adăuga, însă ştiu că nu ar trebui să văd rezultatele tranzacţiei”, spunea Salinger.
”Un veac de singurătate”
Romanul a fost atât de bine primit, încât subiectul său,, povestea de iubire şi de pierdere a şapte generaţii dintr-o familie, ar putea impresiona la gala premiilor Oscar. Cartea, publicată în 1967, a fost tradusă în 37 de limbi, având milioane de fani.
În ciuda numeroaselor oferte, autorul, Gabriel García Márquez a refuzat să cedeze drepturile. El i-ar fi spus producătorul american de filme Harvey Weinstein că ar accepta să-i permită ecranizarea romanului Un veac de singuratate dacă regizorul va fi Giuseppe Tornatore şi dacă ”filmăm întreaga carte, dar lansăm câte un capitol, de două minute, în fiecare ani, timp de 100 de ani”.