Potrivit unui sondaj efectuat în 2022, mai mult de jumătate dintre proprietarii români nu și-au declarat veniturile provenite din chirii. Anul trecut, peste 500.000 de români s-au aflat în vizorul Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru venituri nedeclarate. Cea mai mare sumă găsită de inspectorii fiscali pentru care nu s-a plătit impozit a fost de aproximativ 4 milioane de euro.
În acest context, Agenția Națională de Administrare Fiscală continuă demersurile pentru conformarea voluntară a contribuabililor. Pe lângă numeroasele campanii desfășurate care s-au concentrat pe educarea contribuabililor cu privire la legislația fiscală, s-a încurajat și spiritul lor de responsabilitate civică pentru a-i motiva să se înscrie voluntar la plata corectă a impozitelor.
Potrivit avocatului Alexandru Mușătoiu din Timișoara, specializat în drept fiscal și administrativ, ANAF a emis Ordinul 420 din 31.03.2023 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului „Notificare de conformare emisă de organul de inspecție fiscală”. Conform ordinului, în urma analizei de risc, contribuabilul prezumtiv a fi selectat pentru inspecția fiscală va primi în scris o notificare de conformare. În termen de 30 de zile de la primirea acesteia, contribuabilul va putea să depună sau să își corecteze declarațiile fiscale iar pe parcursul acestei perioade, nu se va putea întreprinde nicio acțiune pentru selectarea contribuabilului în vederea unei inspecții fiscale.
Cu toate acestea, trebuie menționat că depunerea sau corectarea situației fiscale nu va preveni selectarea contribuabilului pentru o posibilă inspecție fiscală după expirarea perioadei de 30 de zile. Conform procedurii, organul de inspecție fiscală va nominaliza pentru fiecare contribuabil una sau mai multe persoane care vor întocmi notificarea și care vor fi persoane de contact pentru acesta. În cazul în care contribuabilul nu remediază riscurile pentru care a fost notificat, va fi supus obligatoriu inspecției fiscale.
Ordinul prevede faptul că notificarea de conformare va putea fi emisă ori de câte ori, ca urmare a analizei de risc, vor fi găsite noi riscuri fiscale care nu au fost notificate anterior și nici nu au făcut obiectul altor controale fiscale. Cu toate acestea, nu este necesară emiterea unei astfel de notificări în următoarele situații:
- în cazul contribuabililor/plătitorilor aflați în procedura insolvenței;
- în situația în care, ca urmare a unui control inopinat, se impune începerea imediată a inspecției fiscale;
- pentru extinderea inspecției fiscale la perioade sau creanțe fiscale, altele decât cele cuprinse în avizul de inspecție fiscală inițial;
- în cazul refacerii inspecției fiscale ca urmare a unei decizii de soluționare a contestației;
- în cazul unor cereri ale contribuabilului/plătitorului pentru a căror soluționare, ca urmare a analizei de risc, este necesară efectuarea inspecției fiscale.
Contribuabilii care doresc să evite o inspecție fiscală, ce poate dura între 45 și 180 de zile în funcție de situație, pot profita de noua procedură adoptată de ANAF pentru a-și corecta declarațiile fiscale, dacă este cazul. Dacă nu este nimic de corectat, ar fi indicat să luați legătura cu un avocat deoarece va urma inspecția fiscală.