Cum să accesezi fonduri europene pentru afacerea ta în 2023

319
Publicitate

Dacă planul tău este acela de a-ți deschide o afacere sau ai deja una și cauți fonduri, în cele ce urmează îți vom spune cum să accesezi fonduri europene pentru afacerea ta în 2023.

Publicitate

Fondurile europene au devenit, în ultimii ani, o sursă stabilă și accesată din ce în ce mai des de persoanele care vor să își deschidă o afacere însă nu dispun de toată suma necesară. Specialiștii îi sfătuiesc pe antreprenorii care vor să acceseze fonduri europene să își aleagă cu grijă un consultant, un consultant cu experiență pe fonduri europene care să îi poată ajuta să acceseze mai ușor această formă de finanțare.

Ce sunt fondurile europene?

Fondurile europene reprezintă acele instrumentele de finanțare nerambursabile care sunt alocate Statelor Membre ale Uniunii Europene (UE), pentru a reduce decalajele de dezvoltare economică, dar și socială, dintre acestea. 

În România, Fondurile Europene Structurale și de Investiții (Fondurile ESI) reprezintă principala sursa de finanțare a Programelor Operaționale care au ca obiectiv implementarea Politicii de Coeziune economică și socială la nivel național.

Cum să accesezi fonduri europene pentru afacerea ta în 2023

Înainte de a începe să îți spunem cum poți accesa fonduri europene îți vom face o recomandare: înarmează-te cu răbdare atunci când vrei să accesezi fonduri europene deoarece procesul este destul de dificil, de durată și birocrația riscă să încetinească procesul. 

Pentru a accesa fonduri pentru proiecte europene trebuie să îți alegi programul potrivit pentru care să aplici. Apoi va trebui să întocmești un proiect conform cerințelor regăsite în ghidul solicitantului. Comisia desemnată pentru proiecte fonduri europene îți va analiza în detaliu proiectul înainte de a fi aprobat. Așadar, trebuie să te asiguri că ai urmat cu strictețe toți pașii din ghid.

În primul și în primul rând pentru a accesa fonduri europene trebuie să te asiguri că proiectul tău se încadrează în domeniile de eligibilitate ale fondurilor. Mai mult, va trebui să te asiguri că entitatea care va fi propusă ca beneficiar îndeplinește condițiile de eligibilitate impuse de Ghidul Solicitantului. 

După ce ai consultat acest ghid urmează să elaborezi cererea de finanțare și să o depui în cadrul unui apel deschis din cadrul Programului Operațional în care este încadrat proiectul, până la data limită. De menționat este faptul că cererea de finanțare trebuie să fie completată corect, dar și calitatea proiectului contează. 

Trebuie să te asiguri că respecți toate condițiile specificate în Programul Operațional din care se solicită finanțarea. Proiectele se depun online.

După ce proiectul este aprobat următorul pas logic este primirea finanțării. Simplu, nu? Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa, nu este chiar atât de ușor, fiecare pas din acest proiect, fiecare etapă reprezintă o provocare. 

Sarcinile tale ca antreprenor nu se opresc în momentul finanțării, chiar din contră, continuă cu îndeplinirea tuturor condițiilor din proiectul pentru care s-a semnat contractul. În cazul în care nu sunt îndeplinite toate condițiile fondurile sunt stopate și tu te poți afla în situația de a fi nevoit să returnezi banii primiți.

Care sunt etapele de parcurs ale procesului de accesare a fondurilor europene?

  • Etapa de identificare a investiției

Orice afacere, orice proiect va debuta cu o analiză a nevoilor, a problemelor, necesităților societății respective sau a grupului țintă pentru care se pregătește proiectul. Altfel spus, în această etapă inițială va trebui să răspunzi la întrebarea următoare: care este necesitatea pe care acest proiect o va rezolva?

  • Evaluarea proiectului propriu-zis

Se va verifica îndeplinirea condițiilor de eligibilitate dar și existența tuturor documentelor solicitate.

  • Implementarea proiectului

Semnarea contractului de finanțare este etapa care declanșează implementarea proiectului.

  • Monitorizarea proiectului de finanțare

În această etapă, antreprenorul poate înstrăina afacerea, o poate vinde sau o poate cesiona părțile sociale ale societății și are obligația de a trimite rapoarte semestriale și anuale pe o perioadă care se întinde pe aproximativ cinci ani.

Cine este eligibil pentru a accesa fonduri europene în 2023?

De obicei, există mai multe linii de finanțare. Fiecare din aceste linii se adresează unui anumit public țintă. Solicitantul poate fi:

  • Persoană fizică;
  • Întreprinderi mici sau mijlocii;
  • Întreprinderi mari;
  • ONG-uri;
  • Patronate, sindicate;
  • Societăți agricole, proprietari de păduri, producători;
  • UAT-uri;
  • Instituții de cercetare sau universități;

Care sunt elementele necesare depunerii un proiect european?

Dacă ești interesat de proiecte fonduri europene trebuie să știi următorul lucru: atunci când scrii și depui un proiect pentru a obține finanțare europeană ai nevoie de următoarele documente:

  • Planul de afaceri care este un fel de Biblie pentru antreprenor. În lipsa unui plan de afaceri nu poți spune că ai o afacere oficială. Finanțarea se acordă doar în baza unui plan de afaceri așa că este esențial să întocmești un plan de afaceri cât mai corect și cât mai detaliat cu putință. Vei reveni oricum asupra lui de fiecare dată când vei avea nevoie de o anumită direcție.
  • Studiu de fezabilitate – nu poți să înființezi o afacere fără să vezi întâi cât de fezabilă afacerea. Altfel, riști ca afacerea ta să fie supusă eșecului.
  • Autorizații și avize – în funcție de sectorul de activitate în care activezi vei avea nevoie de autorizații și avize.
  • Cazierul fiscal al persoanei desemnate să se ocupe de proiectul de finanțare.
  • Adeverință de la ANAF din care să reiasă că nu ai datorii la bugetul de stat.
  • Documentele contabile ale firmei tale.
  • Actul de concesiune/încheiere, titlul de proprietate.

Trebuie să știi că fondurile europene vor acoperi doar un procent de 90% din cheltuielile eligibile, restul de 10% vor fi acoperite din fonduri proprii. Există și fonduri 100% nerambursabile însă, în majoritatea din cazuri va trebui să vii și cu o contribuție proprie, chiar dacă procentul este foarte mic. În plus, trebuie să știi că, în cazul în care ai avut investiții înainte să soliciți fonduri europene, acestea nu vor fi acoperite.

Toți cei care solicită fonduri europene au șanse egale de obținere a finanțărilor, transparența și egalitatea de drepturi numărându-se printre principalele valori ale programului. Atât numele celor care solicită fonduri europene cât și sumele pe care aceștia le primesc sunt publice, informațiile se regăsesc pe site-ul Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.