Bonurile de cresa se acorda parintilor care se intorc mai devreme de doi ani de la nasterea copilului la serviciu. Aceste tichete se dau numai in baza unei cereri formulate de parintele respective sau de catre tutorele micutului, dupa cum specifica legea.
Aceste tichete vin in sprijinul familiiilor cu copii mici
Bonurile se pot emite de catre mai multe firme care activeaza in domeniu. Nu se acorda ambilor parinti, ci doar unuia dintre acestia.
Ca sa fie valabil, un astfel de bon trebuie sa contina numele si sediul firmei emitente, date despre angajator, perioada de valabilitate, valoarea nominala, in cifre si in litere.
De asemenea, bonurile de cresa trebuie sa aiba si un loc liber, un spatiu unde parintele sau tutorele sa-si treaca numele.
Ca si la bonurile de masa, pentru aceste tichete nu se acorda rest in bani. Pot fi folosite doar in scopul in care au fost tiparite si in niciun caz in alte scopuri.
Ce acte trebuie sa depui, ca sa primesti bonuri de cresa
Ca sa poata sa ia bonurile de cresa, o persoana trebuie sa faca o cerere scrisa, pe care sa o depuna la departamentul de resurse umane al companiei unde lucreaza.
Este nevoie si de o declaratie pe propria raspundere ca nu mai sunt acordate astfel de beneficii celuilalt parinte.
Valoarea acestor bonuri de cresa trebuie sa acopere costul unei crese de stat. Aceste bonuri pot fi insa folosite si pentru o cresa particulara.
Un singur bon trebuie sa fie de 10 lei sau un multiplu de 10, dar nu poate sa fie mai mare de 50 lei.
In cazul in care nu sunt respectate conditiile legii pot fi date si amenzi, care pot sa ajunga pana la 3000 de lei.
Aceste tichete sunt o buna metoda prin care pot fi stimulati angajatii unei companii private, astfel incat sa revina la serviciu in scurt timp dupa ce au devenit parinti.
Tichetele de cresa se acorda conform Legii 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou si a normelor de aplicare a acesteia. Valoarea lunara a tichetelor de cresa este de 440 lei si se indexeaza semestrial.