Formarea la distanță, modalitate de instruire mai echitabilă?

226
Publicitate

Redare audio

Publicitate

Există anumite aspecte care fac din învățământul la distanță și mai ales din participarea la cursuri digitale o modalitate și un mediu mai echitabil pentru aceia care sunt vulnerabili, beneficiile pe care le prezintă această modalitate de instruire fiind nenumărate.

Părerile par a fi împărțite atunci când vine vorba de o formă mai echitabilă pentru cei vulnerabili, care doresc să acceseze o educație realizată la nivel înalt, însă ceea ce este evident este că formarea la distanță prezintă numeroase avantaje atât pentru cursanți, cât și pentru organizatorii sau instructorii actului educativ. 

Aspecte definitorii ale formării la distanță 

Educația la distanță este o alternativă la educația tradițională, în care participanții la actul educativ se află față în față. Formarea online este una dintre modalitățile de educație la distanță cele mai des întâlnite astăzi, iar pentru succesul unei astfel de formări este responsabil atât profesorul, cât și cursantul, într-o măsură mai mare decât în cazul formării tradiționale, se poate spune. Învățământul la distanță este cel care permite ca educația să se desfășoare în continuare și în ciuda distanței sau din cauza unor condiții nedorite, așa cum este actuala pandemie, iar prin simpla participare la cursuri online, cursanților le este oferită posibilitatea de a avansa în pregătirea lor. 

Profesorul sau cel care instruiește are un rol însemnat în formarea la distanță, acesta fiind cel care deține cheia cursurilor atractive, a celor de calitate sau a celor care fac să crească motivația cursanților sau aceștia să dobândească anumite aptitudini într-un mod rapid și eficient. Sesiunile de e-learning pot fi plăcute, atractive, îi pot face pe participanții la actul educativ să interacționeze chiar la fel de eficient ca în cazul instruirii tradiționale și le oferă acestora oportunitatea de a cunoaște dezvoltările din domeniul tehnologic pe care pot fi puși în situația de a le utiliza în diverse situații zilnice. 

Prin ce poate fi mai eficientă învățarea la distanță

Formarea sau instruirea la distanță poate fi mai eficientă din anumite puncte de vedere. Este vorba despre faptul că, la cursurile oferite la distanță, în mod asincron pot avea acces și cei care nu dispun de timp suficient în programul stabilit pentru desfășurarea cursurilor, că acestea sunt mai accesibile și celor care provin din medii vulnerabile, că pot avea o șansă de succes mai mare și cei mai introvertiți. Oricare dintre aceste aspecte poate face din educația la distanță, prin cursuri digitale, o modalitate mai echitabilă de formare, totul depinzând însă de nevoile și de dorințele specifice ale fiecăruia.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.