Psihologul – resursa ta pentru o viața mai bună

0
230

În cultura noastră, sa consulți un psiholog este o opțiune puțin luată în calcul. Însă, experiența acumulată în cabinetul de psihoterapie m-a făcut să înțeleg cât de important este ca psihologul să evalueze și să ofere, celor aflați în dificultate, noi perspective asupra problemelor lor de viață, suferințelor emoționale sau relaționale. Descoperirea intrigilor vieții personale fascinează pe oricine care este preocupat să se ințeleagă pe sine și să-i cunoască mai bine pe ceilalți, pentru ca este imposibil ca în dramele inerente din viață să nu te regasești măcar din când în când într-unul dintre rolurile de victimă, persecutor sau salvator.

În copilaria timpurie fiecare dintre noi hotaraste felul cum va trăi propria viața și își face un plan pe care-l poartă în minte oriunde s-ar duce. Comportamentele de însemnatate redusă îi sunt dictate de rațiune, însă hotărârile sale importante au fost deja luate: cu ce fel de persoană se va căsători, câți copii va avea etc. Poate că nu e ceea ce-și doreste adultul, dar e ceea ce a ales copilul. De regula, scenariul de viata adoptat la o varstă fragedă nu este accesibil minții conștiente a adultului, de aceea, acesta este „condamnat” sa-l ducă până la momentul final al deznodamântului.

Psihologie Cuatică este un cabinet din București, format din 16 teraupeți cu experiență care oferă următoarele servicii:

  1. Psihoterapie individuală copii/adolescenţi/adulți.
  2. Psihoterapie de cuplu,
  3. Psihoterapie de familie,
  4. Parenting și consiliere parentală,
  5. Dezvoltare personală individuala si de grup,
  6. Psihologie clinică/ Evaluare clinică,
  7. Workshop-uri pe diverse teme de psihologie.

Psihologul te poate ajuta să descoperi propriile tipare de gândire și acțiuni, responsabile pentru nefericirea personală și să intrevezi noi opțiuni mai sănătoase și mai eficiente decât cele pe care le repeți în neștire, deseori ca o moștenire de familie cu un deznodamant frustrant, trist, iar uneori chiar tragic. Când devenim adulti, avem obligația față de noi înșine să începem să conștientizăm și să reevaluam deciziile luate în copilarie, uitate în prezent, dar care stau la baza modului nostru de a gândi și ne influențează în mod dramatic viața.

Pentru cei interesați, ședințele de psihoterapie se țin la adresa cabinetului (București, zona Tineretului) sau online, prin skype,  pentru cei care nu au posibilitatea să se deplaseze sau sunt în alte orașe. Prețul ședințelor de terapie variază între 70 și 400 de lei.

Psihologie Cuantică

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.