Fondurile de investiţii vor să investească în companiile locale; numărul ofertelor este însă unul redus

0
43

Fondurile de investiţii vor să finanţeze companiile în toate stadiile lor de dezvoltare, însă din păcate numărul ofertelor este încă unul redus în piaţa locală, astfel încât încă 5,5 miliarde de lei sunt investiţi în companii din afara graniţelor, a afirmat marţi Mihai Purcărea, CEO BRD Asset Management, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

„Fondurile de investiţii reprezintă unul din cei mai mari investitori din economia locală. Cumulat, investim peste 11 miliarde de lei în capitalul companiilor româneşti şi le finanţăm prin obligaţiuni deţinute cu încă 1,6 miliarde de lei. Ne dorim să fim cât mai prezenţi în viaţa companiilor locale, să finanţăm companiile în toate stadiile lor de dezvoltare, din păcate însă numărul ofertelor este încă unul redus în piaţa locală, astfel încât încă 5,5 miliarde de lei le investim în companii din afara graniţelor României prin obligaţiuni corporative’, a declarat Mihai Purcărea, CEO BRD Asset Management.

Preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF), Radu Hanga, a declarat că randamentele fondurilor de investiţii din ultimii ani ne arată că acestea sunt o alternativă bună de economisire pentru persoanele care au un orizont de plasament pe termen mediu şi lung.

„Oferta de fonduri de investiţii prezentă pe piaţa românească este una bine diversificată, cu produse potrivite atât pentru românii care doresc plasamente mai conservatoare (fonduri monetare sau de obligaţiuni), cât şi pentru cei care au o abordare mai agresivă (fonduri diversificate sau de acţiuni), cu expunere pe piaţa românească, dar şi pe pieţele globale”, a explicat Radu Hanga.

În companiile româneşti, sunt investite fonduri în valoare de peste 11 miliarde de lei. Din acest motiv, fondurile de investiţii sunt considerate motorul economiei locale. „Încurajăm investitorii să manifeste interes şi să urmărească evoluţia emitenţilor listaţi la Bursa de Valori Bucureşti, deoarece principalii indici arată evoluţii pozitive de la începutul anului. Prin urmare, investiţia în principalii indici bursieri poate reprezenta o soluţie de diversificare cu potenţial interesant”, a afirmat Horia Gustă, Director General SAI Certinvest.

Activitatea de investitor a devenit mai facilă în ultimii ani, datorită progreselor înregistrate în domeniul tehnologic şi modernizării infrastructurii utilizate.

„Avem astăzi în ţară peste 2.000 de locaţii fizice unde putem efectua operaţiuni de subscriere sau retrageri din fondurile de investiţii. Dacă punem la socoteală şi mobile banking-ul principalilor jucători bancari sau aplicaţiile dedicate oferite de diverşi administratori, putem concluziona că efectuarea unei investiţii este extrem de facilă. Cântăriţi decizia de alegere a unui fond adecvat şi investiţi cu uşurinţă!”, a spus Aurel Bernat, director general BT Asset Management.

Dintre toate instrumentele disponibile pentru piaţa de capital din România, fondurile de tip multi-asset şi de tip liquid alternatives înregistrează cele mai mari vânzări în ultima perioadă.

Continuarea o gasesti pe Baniinostri.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.