BVB Tranzacţii de 105 milioane lei, sub valoarea schimburilor din şedinţa anterioară – 13.05.2025

139

Valoarea tranzacţiilor realizate în prima şedinţă a săptămânii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 104,9 milioane lei, sub cea din sesiunea precedentă, de 113 milioane lei şi cu mult inferioară mediei zilnice a anului, de 166,5 milioane lei, care reflectă totuşi ofertele de titluri de stat Fidelis, ce ridică masiv suma.

Indicii au avut închideri mixte, într-o zi cu aprecieri ale pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un declin de 0,15%, la 16.459 de puncte, pe fondul corecţiilor ex-dividend al acţiunilor BRD-Groupe Societe Generale (BRD) şi OMV Petrom (SNP), fapt reflectat în dinamica indicelui BET-TR (ce reflectă şi dividendele acordate de companii), care s-a apreciat cu 1,58%, până la 36.922 de puncte.

În piaţa „regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 36,2 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 1,51%, la preţul de 26,82 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile OMV Petrom, ce au avut o corecţie ex-dividend de 3,04%, până la 0,6855 lei, în condiţiile unor schimburi de 13,7 milioane lei. Producătorul de petrol şi gaze va plăti un dividend de 0,0444 lei, echivalentul unui randament brut de 6,3% faţă de preţul acţiunii de la finele săptămânii trecute.

Acţiunile BRD s-au corectat ex-dividend cu 4,76% până la preţul de 17,2 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 7,8 milioane lei. Dividendul acordat de bancă, de 1,0581 lei, echivalează cu un randament brut de 5,8%, raportat la preţul titlului de vineri.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz (SNG), ce au cumulat un rulaj de 2,6 milioane lei, acţiunile SNG încheind ziua în creştere cu 2,11%, la preţul unitar de 5,82 lei.

În piaţa „deals” nu a avut loc niciun schimb.

Indicele BET-FI, al fostelor…

Sursa: Citeste tot pe Bursa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.