Odată cu reluarea reducerilor de dobânzi de către Rezerva Federală a SUA, acţiunile din sectorul imobiliar sunt printre cele care ar putea beneficia, iar acestea au început deja să urce în ultimele săptămâni, pe măsură ce pieţele au anticipat o relaxare monetară mai amplă, scrie Reuters, de la care reluăm următoarele.
Miercuri, banca centrală a SUA a redus rata de referinţă pentru prima dată din decembrie şi a indicat că vor urma noi scăderi, în încercarea de a susţine o piaţă a muncii fragilă.
Această mişcare a Fed-ului ar putea sprijini sectoarele sensibile la dobânzi, precum acţiunile companiilor mici şi din domeniul bunurilor de consum discreţionare. Şi acţiunile constructorilor de locuinţe ar putea beneficia, dacă relaxarea monetară se va traduce în scăderea ratelor ipotecare şi o activitate economică mai robustă care să ajute sectorul imobiliar aflat în dificultate, spun investitorii.
„Fed-ul reporneşte ciclul de relaxare”, a declarat Angelo Kourkafas, strateg global de investiţii la Edward Jones. „Dacă ne gândim la domeniile care pot beneficia… construcţiile de locuinţe sunt unul dintre ele.”
Indicele S&P 500 a încheiat vineri la niveluri record, în creştere cu peste 13% de la începutul anului, după ce Fed-ul a redus rata de referinţă cu un sfert de punct procentual, la intervalul 4%-4,25%. Tot joi, indicele Russell 2000 al companiilor mici a atins primul său maxim din aproape patru ani.
Unii investitori speră ca reluarea relaxării monetare să stimuleze acţiunile sensibile la economie, extinzând leadershipul de piaţă dincolo de marile companii de tehnologie care au condus până acum creşterile bursiere.
Indicele PHLX Housing a crescut cu 15% în acest trimestru, faţă de un avans de peste 7% al S&P 500, deşi rămâne în urma indicelui de referinţă de la începutul anului. Printre câştigătorii importanţi se numără DR Horton (+30%), KB Home şi Toll Brothers (+20%…
Sursa: Citeste tot pe Bursa.ro