Primavara este anotimpul care aduce cu sine mai mult soare si mai multa buna dispozitie, motiv pentru care si noi la randul nostru simtim nevoia unei schimbari. De cele mai multe ori, aceste schimbari se intampla in garderobele noastre. Unul dintre motivele principale pentru care facem acest lucru se datoreaza faptului ca ne dorim mai multa culoare, insa nu putem lasa deoparte nici aspectul confortului, care ramane desigur o prioritate majora atunci cand vorbim despre tinute. Atunci cand vorbim despre moda insa si despre tinute, este esential sa nu uitam de sosete, care indeplinesc un rol deosebit de important atat in sezonul rece, cat si in cel cald, chiar daca in cel de-al doilea caz ii purtam in mare parte la ocazii speciale.
Sosetele au fost dintotdeauna considerate o piesa de rezistena a unei tinute, fapt pentru care acestia nu s-au demodat nici pana astazi. In prezent, sosetele alcatuiesc o gama foarte larga si diversificata de produse, fapt pentru care, nu de putine ori ne este foarte dificil sa le alegem pe cele potrivite, mai ales ca este necesar sa avem in vedere si cateva criterii de selectie importante. Pentru a face totul mai usor pentru tine, am alcatuit o lista cu cateva aspecte importante de care este recomandat sa tii cont atunci cand iti doresti cele mai bune sosete pentru acest sezon.
Materialul.
Daca in sezonul rece lana este unul dintre materialele de baza in materie de confort, in sezonul cald, putem spune ca bumbacul devine materialul vedeta in conditiile in care acesta permite foarte bine piciorului sa respire, dar absoarbe foarte bine in acelasi timp si transpiratia. Evita pe cat posibil materialele sintetice sau cele foarte groase, pentru ca este foarte probabil ca acestea sa iti creeze un oarecare disconfort. Mai mult decat atat, este absolut esential sa te asiguri ca materialul ales nu iti provoaca alergii, un lucru care iti poate da peste cap orice iesire care se dorea a fi perfecta.
Marimea.
Marimea sosetelor este un aspect de care trebuie sa tinem cont in orice sezon avand n vedere ca acest lucru este corelat cu confortul pe care il resimtim atunci cand purtam sosete. O soseta prea stramta nu doar ca ne creeaza disconfort, insa poate genera in timp si numeroase probleme la nivelul circulatiei piciorului. O soseta mult prea larga si prea lunga insa poate de asemenea sa ne creeze disconfort avand in vedere ca aceasta se va aduna in interiorul incaltamintei.
Culoarea.
Primavara in sine reprezinta cel mai solid motiv pentru care sa purtam sosete cat mai colorate si cu imprimeuri care mai de care mai interesante si mai indraznete. Cu toate acestea insa, este esential sa avem in vedere un aspect important si anume faptul ca acestea trebuie sa intre intr-un acord cromatic cat mai placut cu tinutele pe care le alegem. Acest lucru insa nu inseamna ca nu ne vom putea exprima starea de bine prin culori si design-uri cat mai vesele, cu ajutorul sosetelor.