Acasă AFACERI TVA în sectorul imobiliar: Ce se întâmplă cu cota redusă începând cu...

TVA în sectorul imobiliar: Ce se întâmplă cu cota redusă începând cu 2025 – 04.04.2025

180

În domeniul imobiliar apar frecvent întrebări legate de cota de TVA aplicabilă livrărilor de locuinţe, mai ales în contextul modificărilor legislative recente. Anul trecut, s-au aplicat atât cota de 9%, cât şi cota redusă de 5%, ceea ce a generat confuzii în rândul contribuabililor.

Deşi TVA-ul pentru livrarea de locuinţe a fost majorat la 9% prin Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022, ca măsură tranzitorie, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024 s-a aplicat în continuare cota de 5%, dacă în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 au fost încheiate acte juridice care prevedeau plata în avans pentru locuinţe eligibile pentru cota redusă.

Potrivit Mariei Vizoli, consultant fiscal independent şi autoarea cărţii „TVA de la A la Z. Ghid practic. Ediţia a 2-a”, începând cu 1 ianuarie 2025, nu se mai aplică niciun fel de măsură tranzitorie, indiferent de data încheierii antecontractelor sau de cota aplicată avansurilor. Astfel, dacă livrarea are loc după această dată, cota de TVA aplicabilă este de 9%, în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele de eligibilitate. În lipsa acestor condiţii, se va aplica cota standard de 19%.

Condiţii pentru aplicarea cotei reduse de 9%:

Pentru ca livrarea unei locuinţe să beneficieze de cota redusă de TVA de 9%, trebuie respectate următoarele condiţii:

Suprafaţa locuibilă a locuinţei trebuie să fie de maximum 120 mp (anexele gospodăreşti nu sunt incluse în calculul acestei suprafeţe);

Valoarea locuinţei, inclusiv a anexelor gospodăreşti (garaje, boxe, locuri de parcare), nu trebuie să depăşească 600.000 lei, exclusiv TVA;

Persoana fizică care achiziţionează locuinţa nu trebuie să fi beneficiat anterior, din 1 ianuarie 2023, de achiziţii de locuinţe cu cotă redusă, cu excepţia celor realizate în baza dispoziţiilor tranzitorii ale OG 16/2022;

Locuinţa trebuie să fie locuibilă ca atare.

Ce înseamnă „locuibilă ca atare”?

Începând cu 1 ianuarie 2024, definiţia…

Sursa: Citeste tot pe Bursa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.