Title
Verighete și inele: cum și de ce le purtăm?
30 noiembrie 2018
Description

 

Dăruirea inelului de logodnă și schimbarea verighetelor au devenit obiceiuri inseparabile față de angajamentul căsătoriei. Ne este ușor să tragem cu coada ochiului la mâinile persoanelor pe care le întâlnim, să vedem care este statutul lor. Atât în cultura occidentală, cât și la noi, folosim al patrulea deget al mâinii stângi pentru a etala verigheta sau inelul, iar limba română ne ajută cu termenul de inelar pentru a ne fi mai ușor. Dar tradiția provine dintr-un timp mult mai îndepărtat decât am crede, cu o semnificație la fel de romantică pe cât de veche.

Istoria ne poartă cu milenii în urmă, în era neandertalilor. Cunoaștem din izvoarele istorice că „mireasa” purta adesea, în jurul gleznei sau a încheieturii mâinii, un ornament circular din frunze sau cosițe de iarbă, menite să simbolizeze loialitatea și apartenența la cel care i le-a dăruit.

Povestea mult mai cunoscută totuși vine de pe continentul african. Egiptenii își demonstrau devotamentul prin schimbul de inele, făcute din piele, os, fildeș sau chiar cânepă. Simbolistica pentru ei era dublă: cercul trimite cu gândul la infinit și la perfecțiune, iar golul din interiorul unui inel nu este aleatoriu. Acesta simbolizează o poartă de trecere prin care cei doi îndrăgostiți își promit veșnicia și pătrunderea în aceasta numai împreună.

Cel de-al doilea înțeles acordat de egipteni este și cel care va ajunge pe teritoriile noastre. În cultura lor, era răspândită concepția că există un nerv ce leagă inelarul mâinii stângi de inimă, de unde și ideea făuririi acestei promisiuni folosind inelarul mâinii stângi. Curios la acest popor este că, deși infinitul era promis pentru îndrăgostiți, fielitatea nu făcea parte din târg, întrucât poligamia era încă la loc de onoare.

Romanii au preluat ideea, spunând că există o venă de legătură și denumind-o sugestiv vena amoris. Tradiția s-a păstrat cu secolele, chiar dacă ideea de bază a fost contrazisă între timp de descoperirile științifice. În plus, de la egipteni și până la romani, s-a adăugat un substrat mai lumesc, anume cel de a simboliza prin inel că avuția soțului devine, prin căsătorie, și cea a soției. Se presupune că noul sens a fost dat după ce inelele au început să fie confecționate din metal, fiind mai durabile, dar și un semn al statutului economic. Se povestește că unele inele erau gravate sau dăruite împreună cu o cheie, deoarece soția avea cheia inimii soțului ei.

Cârcotașii avertizează că simbolistica inelului la romani era mai mult de fațadă. Viitoarele soții nu aveau nici un cuvânt de spus în alegerea partenerilor de viață. Mariajul era aranjat, iar inelul era mai mult un semn al posesiei de către bărbat decât un gest romantic.

Tot cu un caracter mai puțin romantic, în Orientul Mijlociu se foloseau și inelele puzzle. Cu soții plecați adesea în călătorii, femeile rămâneau perioade lungi singure, predispuse tentațiilor. Inelul era un semnal de alarmă cum că aceasta ar fi proprietatea unui alt bărbat. Mai mult decât atât, inelul se dezbina dacă femeia încerca să-l scoată de pe deget. Doar persoana care cunoaște soluția la puzzle putea să îl refacă. În mod previzibil, soțul era singurul care avea cheia jocului, fiind un mod de a verifica fidelitatea soției la întoarcere.

Și dacă tot am poposit pe alte tărâmuri, aflați că nu toată lumea este fericită cu folosirea mâinii stângi pentru inel. În cultura indiană, mâna stângă este folosită pentru igienă, fiind considerată din acest motiv murdară. Este de prost gust ca o persoană să mănânce utilizând mâna stângă, iar de inel nici nu se mai pomenește! Totuși, datorită globalizării și adaptării cutumelor vestice, a devenit mai acceptabil să se poarte inelul inclusiv pe mâna stângă.

Vorbind de preferința pentru mâna dreaptă, ați fi surprinși să aflați ce alt grup preferă această mână: ortodocșii! Inelele au o tradiție bogată în creștinismul ortodox, apărând în diverse episoade biblice și fiindu-le asociate, ca și în cadrul cununiei,  promisiuni de fidelitate, de angajament până la moarte și iubire curată. Amintim aici de Sfânta Ecaterina, care are o viziune cu Sfânta Maria și Mântuitorul. Aceasta își dă seama că nu poate vedea fața Mântuitorului deoarece nu era botezată. După convertire, Iisus Hristos îi apare în viziune și îi dăruiește un inel de logodnă, spunându-i să-și trăiască viața fără alt mire și să rămână fidelă credinței ortodoxe. Observăm aici simbolistica puternică a acestuia, fiind un angajament puternic, consimțit de Dumnezeu, de loialitate și bunăcredință.

Explicația pentru alegerea mâinii drepte are legătură cu semnul Sfintei Cruci: folosind primele trei degete pentru a exprima devotamentul față de Tată, Fiu și Sfântul Duh, inelarul rămâne pentru a exprima iubirea față de partener, urmând prima după atașamentul religios. Părți din Europa Estică, cum ar fi Rusia, Bulgaria, Serbia sau Ucraina, continuă să folosească mâna dreaptă pentru a indica statutul marital.

Din timpuri străvechi și până acum, semnificația sau obiceiurile s-au modificat în permanență. Au apărut astfel noi tradiții, suprapunându-se peste cele noi. Una dintre acestea este inelul de logodnă, purtat îndeosebi de femei între momentul cererii în căsătorie și ceremonie. Acest obicei îl datorăm aristocrației austriece. Arhiducele Maximilian de Austria a ales să facă din cererea sa de căsătorie un moment de neuitat, oferindu-i Mariei de Burgundia un inel ornat cu diamante fine, aranjate sun forma literei M. Gestul nu a fost uitat nici până în prezent, inelele cu diamante încă fiind folosite pentru a anunța logodna. În funcție de cultură, inelul este păstrat fie pe inelar, fie pe degetul mijlociu. Americanii preferă să le așeze unul peste celălalt, pe inelar, în timp ce europenii aleg să le pună pe degete diferite sau uneori să păstreze doar verigheta.

Indiferent de cultură sau obiceiuri, inelul reprezintă un angajament față de persoana iubită, fiind o modalitate de a împărtăși cu restul oamenilor bucuria de a fi găsit sufletul-pereche. Fie că veți alege modul tradițional, de a-l purta pe mâna stângă, sau veți jongla cu locul lui pe mâinile voastre, ceea ce contează este ca, la sfârșitul zilei, acest simbol cu semnificații străvechi și cultură bogată, să fie un reper vizual al armoniei și bucuriei din interiorul familiei formate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole online similare din categoria: