5 motive pentru care intră oamenii într-un cabinet stomatologic

313
Publicitate

Odată cu avansarea tehnologiei medicale, vizitele la cabinetul stomatologic au încetat să mai fie ceva de speriat, așa cum erau în urmă cu câteva zeci de ani. Motivele pentru care pacienții vin la dentist au rămas neschimbate. Iar câteva dintre probleme reprezintă motivul pentru majoritatea vizitelor dintr-un cabinet stomatologic. În rândurile următoare veți afla câteva dintre acestea.

Publicitate

Problemele parodontale și gingivita

Aceste două lucruri dau cele mai mari bătăi de cap persoanelor care pășesc într-un cabinet stomatologic. Printre simptomele acestor probleme se numără durerile, sensibilitatea crescută, mobilitatea dinților, sângerări dentare. În lipsa unui tratament, se poate ajunge chiar și la pierderea dinților și a volumului osos. În acest caz, e nevoie de o aditie de os. Prin tratamentele specifice însoțite de igienă corespunzătoare, se pot remedia problemele apărute. 

Vă lipsesc dinți? Există soluții pentru a remedia problema

Lipsa unuia sau a mai multor dinți face parte din lista de probleme grave, dar frecvente a pacienților. Problema e gravă pentru că aparatul masticator este afectat destul de mult, iar asta creează alte tulburări semnificative. Oferirea unor soluții protetice adecvate care să refacă funcția masticatorie și să îmbunătățească calitatea vieții pacienților face parte din atribuțiile medicului dentist.

Prezentați respirație urât mirositoare?

O altă cauză pentru care pacienții ajung la un cabinet stomatologic este respirația urât mirositoare. Aceasta poate fi cauzată de mai multe lucruri: carii, tartru și altele. Pentru eliminarea respirației urât mirositoare se vor remedia problemele care duc la apariția ei. Consultul de specialitate și tratamentul vor asigura eliminarea halenei într-o anumită perioadă de timp.

Aveți dinții hipersensibili?

Încă un motiv pentru care pacienții trec pragul unui cabinet stomatologic este reprezentat de hipersensibilitatea dentară. Această problemă se manifestă printr-o stare de disconfort pe care persoanele o resimt de fiecare dată când dinții intră în contact cu alimente și băuturi reci, calde sau chiar dulci. Semnele de sensibilitate pot apărea chiar și în timpul proceselor de periaj sau folosire a aței dentare. Recomandările specialiștilor includ folosirea unei periuțe de dinți care să nu agreseze prea tare dinții.

Placa bacteriană și tartrul

Ultimul, dar nu cel din urmă motiv pentru care pacienții ajung într-un cabinet stomatologic este reprezentat de tartru și placa bacteriană. Acestea se depun pe suprafețele dinților și sunt o problemă des întâlnită. Controalele periodice și efectuarea unor igienizări regulate pot remedia ușor aceste probleme. Ca proceduri, există detartrajul ultrasonic, air-flow și periajul profesional. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.