După o perioadă marcată de incertitudini şi volatilitate, criptomoneda XRP pare să fi intrat într-o nouă etapă. Cu o creştere de peste 300% în ultimele 12 luni, XRP îşi recâştigă poziţia în topul pieţei globale de criptomonede, ocupând, în prezent, locul patru după capitalizarea bursieră, arată Bitget, reprezentant global în domeniul investiţiilor de criptomonede.
Această revenire nu este alimentată doar de speculaţii, ci de o serie de factori fundamentali: clarificarea statutului juridic în SUA, lansarea de instrumente financiare reglementate şi o strategie tehnologică ambiţioasă din partea Ripple.
Acordul cu SEC redeschide drumul pentru investitori instituţionali
Una dintre cele mai mari piedici în calea dezvoltării XRP a fost disputa juridică de durată dintre Ripple – compania fintech care a creat tokenul – şi U.S. Securities and Exchange Commission (SEC), care a pus sub semnul întrebării legalitatea vânzării tokenului. Finalizarea acestui conflict printr-un acord a oferit un semnal puternic de încredere pentru investitorii instituţionali, permiţând XRP să reintre în circuitul marilor portofolii.
Printre mişcările recente se numără solicitarea depusă de ProShares pentru lansarea a trei ETF-uri futures pe XRP – Ultra XRP, Short XRP şi UltraShort XRP. Deşi nu sunt ETF-uri spot, aceste instrumente marchează o etapă importantă în integrarea XRP în pieţele financiare tradiţionale, în aşteptarea aprobării din partea SEC.
De asemenea, CME Group (cel mai mare operator de burse de instrumente financiare derivate din lume) a anunţat lansarea în luna mai a contractelor futures reglementate pe XRP, în timp ce Ripple a achiziţionat Hidden Road, un broker principal aprobat de FINRA. Toate aceste elemente indică o creştere a încrederii în XRP ca activ financiar viabil, subliniază analiştii Bitget.
Succesul ETF-urilor spot pe Bitcoin lansate la începutul lui 2024 a demonstrat că instrumentele…
Sursa: Citeste tot pe Bursa.ro