Preocupate de cea mai mare creştere a taxelor vamale impuse de SUA după 1930, bursele au cunoscut un declin amintind de crizele cele mai severe din ultimele decenii, iar între timp, bănci internaţionale importante revizuiesc riscul de recesiune, unele dintre acestea semnalizând posibilitatea prin menţionarea „va curge sânge”, referinţă la titlul unui film celebru, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, conform unui comunicat transmis redacţiei.
O redresare parţială pe luni şi la începutul zilei de marţi nu a fost şi susţinută. Pentru investitori, emoţia predominantă a fost teama şi uimirea. În acelaşi timp, încercarea de a pune în preţuri riscurile greu de cuantificat, adăugată la atitudinea de aşteptare de pe margine a unora a permis mişcări ocazional incandescente.
Între acestea, revenirea de peste 8% a indicelui S&P500 în doar o oră, odată cu zvonul neconfirmat al unei pauze de 90 de zile în introducerea taxelor vamale majorate. Dezminţirea nu a condus la corecţii până la nivelul de start şi dialogul SUA cu Japonia a favorizat revenirea. Totuşi, potenţialul de volatilitate nu a fost îndepărtat, iar ameninţarea unor taxe totale de 104% pentru importuri din China a readus presiunea de vânzare.
Indicatorul de volatilitate VIX se află la cele mai înalte niveluri de după pandemie. E un mediu deosebit de prudent – şi nu doar în domeniul acţiunilor. Randamentele obligaţiunilor cu rating acceptat pentru investiţii au crescut la cel mai înalt nivel de după iunie 2022, cu pieţele blocate înainte de o redeschidere prin emisiuni noi de titluri, marţi.
Pe lângă investitori, cel mai volatil episod al ultimilor ani a forţat şi reevaluări neobişnuit de rapide ale instituţiilor financiare. Goldman Sachs a revizuit deja de două ori în tot atâtea săptămâni riscul de recesiune în SUA, crescându-l de la 20% la 35% şi, apoi, la 45%. Pentru Morgan Stanley, deşi…
Sursa: Citeste tot pe Bursa.ro