Toshiba, creatoarea primului laptop din lume, în 1985, a vândut divizia de calculatoare a companiei către un alt gigant japonez, Sharp, care a revenit, astfel, într-un domeniu pe care l-a abandonat în urmă cu circa opt ani, în 2010. Sharp a plătit 36 de milioane de dolari pe divizia de PC-uri și laptopuri a Toshiba.
Sharp, care la rândul său a suferit mari pierderi în ultimii ani, a fost salvată de gigantul taiwanez Foxconn, în 2016, care a cumpărat două treimi din acțiunile companiei pentru 3,8 miliarde de dolari.
Toshiba Satellite – oferte
Sharp este recunoscut drept unul dintre numele de referință în domeniul televizoarelor, iar ecranele produse în fabricile sale se regăsesc și în produsele Apple. Totuși, grupul nu a putut face față competitorilor săi coreeni, respectiv Samsung și LG.
Grupul japonez și-a revenit din punct de vedere financiar sub conducerea Foxconn și a raportat primul său profit din ultimii patru ani. Acum, pe lângă achiziția diviziei de PC-uri a Toshiba, a anunțat și emiterea unor noi acțiuni în valoare de 1,8 miliarde de dolari.
În privința tranzacției cu Toshiba, Sharp va prelua 80,1% din aceasta, iar Toshiba va menține restul. De asemenea, Sharp va cumpăra și brandul Dynabook.
Toshiba Satellite
Toshiba, care la rândul său a consemnat pierderi mari în ultimii ani, rămâne unul dintre marii producători de PC-uri la nivel global, și este de așteptat ca acest lucru să nu se schimbe substanțial după preluarea Sharp. Ba chiar e posibil un reviriment important al companiei japoneze sub managementul Sharp. Toshiba a pierdut bani mulți în urma unui scandal de contabilitate și apoi alți 9 miliarde de dolari din cauza diviziei de energie nucleară Westinghouse, pe care a vândut-o ulterior, aflată în insolvență.
În urmă cu 7 ani, Toshiba producea aproape 18 milioane de PC-uri anual, când se afla în topul producătorilor la nivel mondial. În 2017, însă, mai vindea doar 1,4 milioane de PC-uri.
Recent, Toshiba a vândut și divizia de televizoare către grupul chinez HiSense. Sharp a cedat, la rândul său, licența pentru televizoare Sharp comercializate în SUA tot către HiSense și acum luptă să o recapete.
În fine, Toshiba și-a vândut și divizia de electrocasnice către grupul chinez Midea în 2016 și divizia medicală către Canon în același an.
În acest moment, Toshiba mai produce sisteme industriale și energetice, POS-uri, hard disk-uri, imprimante, semiconductori și furnizează și servicii de suport.
Sharp a decis să părăsească piața calculatoarelor în 2010, chiar dacă a fost, la rândul său, un nume mare în industrie, cu rădăcini încă din anii 70.
Cel mai probabil, divizia de PC-uri a Toshiba va continua sub acest nume, întrucât este un brand consacrate, printre cele mai populare produse ale acesteia fiind familia de laptopuri Toshiba Satellite, care este în continuare una dintre cele mai performante și mai apreciate la nivel mondial.