
Producţia de energie electrică brută a Hidroelectrica a fost de 2.829 Gwh, în trimestrul al treilea, cu 21% sub cea din aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce producţia netă s-a ridicat la 2.767 Gwh, în scădere cu 20%, conform unui raport al companiei publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Pentru primele nouă luni ale anului, producţia de energie electrică netă a fost de 11.060 Gwh, cu 22% sub cea din intervalul ianuarie-septembrie 2023.
Din cei 2.767 Gwh produşi în trimestrul al treilea, 2.709 Gwh au fost din surse hidro, iar 59 Gwh din surse eoline. Achiziţia de energie electrică a fost de 237 Gwh, în scădere cu 51% faţă de cantitatea din cel de-al treilea trimestru al anului trecut.
În aceste condiţii, cantitatea totală de energie electrică vândută de Hidroeletrica, în perioada iulie-septembrie, a fost de 3.004 Gwh, cu 24% mai mică decât cea din trimestrul al treilea al anului trecut. În piaţa angro, cantitatea de energie electrică vândută de companie s-a ridicat la 1.317 Gwh, în scădere cu 41%, în vreme ce pe zona de furnizare cantitatea de energie s-a ridicat la 1.527 Gwh, cu doar 2% sub cea din trimestrul al treilea al anului 2023.
Hidroelectrica îşi va prezenta raportul aferent primelor nouă luni ale anului, respectiv al celui de-al treilea trimestru, în data de 14 noiembrie.
Statul Român, prin Ministerul Energiei, are 80% din Hidroelectrica, emitent a cărei evaluare se ridică la 55 miliarde de lei, cea mai mare companie românească de la Bursa de Valori Bucureşti.












