Personalitatea si relatiile interumane au reprezentat o preocupare constanta pentru oamenii de stiinta din diferite domenii, precum psihologia, sociologia sau chiar unele ramuri ale medicinii.
Ca urmare a acestor eforturi, au fost propuse numeroase modele de analiza, unul dintre cele mai de succes fiind cel creat de doctorul Taibi Kahler pe baza a 40 de ani de cercetare si validat apoi de aproximativ un milion de profiluri studiate.
Modelul poate fi invatat acum si in Romania, in cadrul unui training Process Communication Model organizat de echipa Brightway®, care incepand din 2004 a excelat in gandirea, crearea si punerea in aplicare a unor programe de dezvoltare personala si profesionala.
Eficienta unui sistem poate fi cel mai bine judecata tinand cont de succesul persoanelor sau al institutiilor care l-au folosit deja. Conform acestui criteriu, nu poate exista nici cea mai mica indoiala cu privire la valoarea unui training Process Communication Model, deoarece metoda cunoscuta sub acest nume a fost folosita de NASA la selectia astronautilor, de liderii unor companii de top la nivel global, precum si de politicieni celebri din cea mai puternica democratie a lumii, precum Bill Clinton.
Cum se desfasoara un training Process Communication Model?
Cursul a fost gandit pentru toate persoanele cu un nivel crescut de interes si curiozitate referitoare la psihologie si la modul in care oamenii comunica si interactioneaza. Beneficiile sale pentru cei implicati in mediul de business sunt multiple. Se dovedeste util in modularea interactiunii in procesul de vanzare, in comunicarea interdepartamentala, in leadership, precum si in gestionarea stresului si a conflictelor de munca. Participantii au marturisit ca eficienta este cel putin la fel de mare si atunci cand vine vorba despre viata personala.
Un training Process Communication Model debuteaza cu completarea timp de 90 de minute, de catre fiecare viitor cursant, a unui formular de personalitate. Pe baza raspunsurilor oferite si a interpretarii lor de catre specialisti, participantii primesc un raport complet cu arhitectura propriei personalitati. Cunoasterea de sine initiata astfel reprezinta primul pas pentru o conectare eficienta cu alte persoane.
Principala etapa a unui training Process Communication Model se desfasoara pe parcursul a 3 sau 4 zile si consta in studierea aprofundata a tipurilor de personalitate, cu referire la mai multe caracteristici, precum preferinte, nevoi psihologice, modul de a vorbi sau comportamentul in conditii de stres. Pornind de la aceasta baza teoretica, devine posibila identificarea diferitelor trasaturi de personalitate ale fiecarei persoane intalnite, iar cunostintele astfel dobandite genereaza beneficii profesionale si personale multiple.
Etapa de consolidare a cunostintelor dureaza 3 luni si consta in executarea, in fiecare saptamana, a unei teme complexe. Fiecare cursant primeste mai multe sarcini: trebuie sa efectueze un exercitiu practic, sa completeze un chestionar interactiv pentru recapitularea cunostintelor si, pe baza acestora, sa realizeze profilul a doua persoane, pornind de la interviuri acordate pe Youtube.
In final, un training Process Communication Model te ajuta sa raspunzi nevoii de conectare a oamenilor din momentul actual si iti ofera tehnici de comunicare capabile sa imbunatateasca atat performantele tale, cat si ale celor cu care interactionezi!