UniCredit Bank anunţă finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligaţiuni corporative în lei (negarantate, de rang senior) cu maturitatea de 5 ani şi un cupon fix plătibil anual de 7,67%, potrivit comunicatului remis redacţiei. Prin oferta derulată în 19 noiembrie şi adresată exclusiv investitorilor calificaţi, banca a atras 750 milioane de lei, suma semnificativ mai mare faţă de suma fixată iniţial de 550 milioane de lei. Pentru UniCredit Bank este cea mai mare emisiune de obligaţiuni finalizată pe piaţa locală.
„Suntem încântaţi de succesul acestei emisiuni, care reflectă încrederea mare pe care investitorii o au în soliditatea financiară şi strategia de dezvoltare pe termen lung a UniCredit Bank. Este al treilea an consecutiv în care finalizăm cu succes o emisiune de obligaţiuni pe piaţa de capital românească, dovedind astfel încă o dată angajamentul nostru ferm de a contribui la dezvoltarea pieţei de capital din România şi de a deveni o prezenţă constantă în calitate de emitent. Suma atrasă ne permite să continuăm să oferim soluţii inovative de finanţare clienţilor noştri.” – a declarat Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank.
Emisiunea urmează să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti în perioada următoare şi, alături de celelalte două emisiuni finalizate în 2022 şi 2023, contribuie la îndeplinirea planului de diversificare a surselor de finanţare ale băncii şi, totodată, facilitează accesul la finanţare pentru clienţi.
Intermediarul emisiunii a fost Alpha Bank România, iar casa de avocatură Clifford Chance Badea a asigurat consultanţa juridică.
Sursa: Citeste tot pe Bursa.ro