5 greșeli pe care le poți evita în amenajarea livingului

137
Publicitate

Amenajarea livingului în stilul dorit poate părea simplă la o primă vedere, însă există situații în care ajungi să dorești prea multe și nu mai știi ce să alegi. Spațiu prea mare sau prea mic, prea încărcat sau prea liber, un amalgam de stiluri sau imposibilitatea de a te hotărî asupra unor aspecte legate de amenajare, există câteva aspecte problematice atunci când vine vorba de amenajarea unui living. Iată care sunt, totuși, greșelile pe care le poți evita atunci când amenajezi un living.

Publicitate

Nu încărca pereții prea mult!

Există moda ramelor cu fotografii agățate pe pereții încăperilor, iar pereții din sufragerie pot găzdui cele mai multe dintre acestea, se pare. Există totuși o limită și în acest lucru, ca în oricare, așadar nu face exces de fotografii și încearcă să le păstrezi doar pe cele esențiale, adaptate stilul sau atmosferei realizate. 

Nu lipi mobila de perete!

Canapeaua sau un fotoliu, dulapul sau biblioteca, oricare ar fi obiectul de mobilier, încearcă să nu îl lipești de perete atunci când le amplasezi în living. Dorind să creezi senzația de spațiu, nu vei face decât să obții contrariul, deoarece pereții vor părea încărcați, iar spațiul de care dispui va părea mai mic. 

Nu îți transforma casa într-o cursă cu obstacole! 

Încearcă să nu alegi prea multe obiecte de mobilier sau de decor, pentru că nu vei reuși decât să aglomerezi spațiul de care dispui și să fii nevoit să le ocolești în permanență, ca la o cursă de obstacole. Păstrează simplitatea în alegerile pe care le faci și cu siguranță vei reuși să obții un living plăcut, aerisit, în care să petreci timpul de relaxare dorit. 

Nu face exces de culoare! 

Mai ales dacă dorești să îți mobilezi livingul într-un stil modern, alege o nuanță deschisă pe care să o menții în aproape fiecare obiect ales. Alege dintr-un magazin mobila o bibliotecă, o masă de cafea sau scaune de culoare deschisă – alb, crem, bej, gri deschis – și vei oferi spațiului luminozitate și senzație de aerisire. Dacă dorești o pată de culoare în livingul tău, poți opta pentru draperii sau covoare colorate, pentru decorațiuni sau diverse accesorii în stilul și culoarea dorite. 

Nu uita de personalitatea ta!

Și nu în ultimul rând, nu uita că livingul, la fel ca restul locuinței, trebuie să reflecte personalitatea și propriile preferințe pe care le ai. Lasă-ți imaginația să hotărască și creează în jurul tău livingul în care tu personal te simți cel mai bine, livingul în care te relaxezi și petreci cele mai frumoase clipe singur sau alături de familie sau prieteni. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.