Aparat dentar – care este vârsta optimă pentru montarea acestui dispozitiv?

311
Publicitate

Apariția unor anomalii dentare la copii este un semnal de alarmă că trebuie să programezi o întâlnire cu un medic stomatolog. Dacă nu ține de competența acestuia, stomatologul îți poate recomanda consultul de specialitate al unui ortodont. Există numeroase patologii care pot afecta copiii încă de la o vârstă fragedă.

Publicitate

Iar în multe cazuri, cu cât acestea sunt observate și tratate mai repede, cu atât mai bine. Pentru remedierea acestora, un tratament ortodontic poate fi absolut necesar. Iar aparatul dentar este unul dintre cele mai frecvente tratamente. Iată ce trebuie să știi despre el. 

De ce poate fi nevoie de purtarea unui aparat dentar?

Grija față de dinții tăi, dar și ai copiilor tăi este extrem de importantă. În cazul copiilor, este important să urmărești dacă maxilarul se dezvoltă corect. Se poate întâmpla ca de-a lungul anilor să apară diverse probleme. Tocmai de aceea, specialiștii ortodonți colaborează cu medicii stomatologi pentru a oferi cele mai bune tratamente în cazurile de acest fel, chiar de la cele mai mici vârste posibile. 

Mulți oameni pot avea nevoie de tratament ortodontic la un moment dat în viață. Pentru unii pacienți, purtarea unui aparat dentar este cea mai eficientă soluție pentru tratarea unor probleme specifice. Un astfel de tratament poate fi necesar din diverse motive. Pe lângă cel estetic, important este motivul medical. Iar printre problemele medicale recunoscute în acest caz se numără ocluzia dentară sau masticația nepotrivită. 

De la ce vârstă poți purta aparat dentar?

În cazul adulților nu este atât de dificil de observat când este nevoie de un aparat dentar. Însă atunci când este vorba de copii, ideal ar fi ca un astfel de tratament, dacă este necesar, să fie realizat începând cu vârsta de 7 ani. Există și situații în care se recomandă purtarea aparatului la 4 sau 5 ani. Însă începând cu vârsta de 7 ani, medicul poate defecta cu o mai mare siguranță patologiile care trebuie îngrijite. Cu toate acestea, trebuie să reții că nu este niciodată prea târziu pentru un tratament ortodontic. De cele mai multe ori, tratamentul se va stabili în funcție de anomalia dentară existentă, nu de vârsta pacientului. 

Dacă o punte dentara, de exemplu, este varianta de tratament pentru cei care au trecut de o vârstă și au pierdut din dinții proprii, aparatul dentar este un tratament ortodontic pentru oricine își dorește un zâmbet perfect, dar și prevenirea unor probleme dentare mai complicate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.