Constructorul de conducte petroliere şi de gaze Condmag Braşov (simbol bursier COMI), controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, anunţă că a ieşit din insolvenţă, după zece ani, relatează Agerpres, din care preluăm următoarele informaţii.
Compania, intrată în insolvenţă din vara anului 2015, este administrată de Gheorghe Călburean, proprietar al companiei Dafora Mediaş, companie ce deţine 45,82% din acţiuni.
”Închiderea procedurii insolvenţei. În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piata şi cele ale art. 234 alin. (1) lit o) din Regulamentul ASF nr.5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Vă informăm că prin Hotărârea nr. 427/03.06.2025 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.2899/62/2015, având ca obiect procedura de insolvenţă a societăţii, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei Condmag SA, continuarea activităţii economice şi reinserţia debitorului în activitatea comercială. Hotărârea este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare”, anunţă compania, într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
De asemenea, compania a ieşit în 2018 din faza falimentului, după ce, la termenul de pronunţare din data de 21 noiembrie 2017, Tribunalul Braşov a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei Condmag.
Compania a intrat în insolvenţă în 2015 cu un tabel preliminar al datoriilor de 172,8 milioane lei faţă de aproape 200 de entităţi. Condmag a fost listată la bursă din 1996, însă la momentul intrării în insolvenţă acţiunile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare.
Planul de reorganizare a activităţii a fost confirmat prin Decizia Civilă nr.290 din data de 9 martie…
Sursa: Citeste tot pe Bursa.ro