Sindromul de tunel carpian (STC) este o afectiune cauzata de compresiunea nervului median in zona incheieturii mainii si face parte din categoria neuropatiilor de compresie a membrului superior, alaturi de sindromul de canal Guyon si sindromul de tunel cubital.
Nervul median, denumit si nerv carpian, inerveza senzitiv degetul mare, aratatorului, degetului mijlociu si jumatatii degetului inelar. Tunelul carpian este un spatiu bine definit situat la incheietura mainii (la baza palmei), format din oasele carpiene si acoperit de un ligament inelastic si rezistent, cunoscut sub denumirea de ligamentul carpian transvers, care se poate comporta ca o banda compresiva asupra nervului median.
Prin tunelul median nu trece doar nervul median, ci si noua tendoane. Cand tendoanele se umfla sau cand ligamentul se ingroasa, spatiul din tunel scade. Ca urmare, presiunea din interiorul tunelului creste, iar fluxul de sange catre nerv este restrictionat. Diferenta de presiune se observa cel mai mult atunci cand incheietura mainii este complet extinsa sau flexata.
Sindrom de tunel carpian – Prognostic
STC poate afecta o mana sau ambele maini (sindrom de tunel carpian bilateral). Daca nu este tratat, poate duce la deteriorarea permanenta a nervilor si muschilor din zona mainii. Cu un diagnostic si un tratament precoce, totusi, exista sanse mari de recuperare completa. Sindromul de tunel carpian se poate ameliora cu repaus si purtarea unei atele sau poate necesita interventie chirurgicala. Este deosebit de important ca acesta sa fie tratat inainte ca nervii si muschii sa fie deteriorari permanent.
Un videoclip care descrie tot ce trebuie sa stii despre Sindromul de tunel carpian poti vedea mai jos:
Sindrom de tunel carpian – Simptome
-
durere sau furnicaturi in degete, in special in degetul mare, degetul aratator si degetul mijlociu;
-
furnicaturi in toata mana;
-
degete amortite;
-
dureri si amorteala in toata mana, mai ales noaptea;
-
slabiciune a mainii si pierderea coordonarii, mai ales dimineata;
-
durere ce iradiaza pe antebrat pana la umar;
-
senzatie de degete umflate, chiar daca este posibil sa nu fie vizibil acest lucru.
STC poate incepe brusc sau treptat. La inceput, simptomele apar si dispar, fiind de obicei intensificate de utilizarea excesiva a mainii. Cand mana este odihnita, este posibil sa nu existe simptome. Pe masura ce starea se inrautateste, iar presiunea asupra nervului carpian devine mai mare, pacientul poate experimenta amorteli si dureri tot timpul.
Sindrom de tunel carpian – Cauze
La majoritatea pacientilor cu STC, cauza nu este cunoscuta. Cu toate acestea, orice factor care cauzeaza umflaturi la nivelul tendoanelor sau care produce presiune repetata asupra nervului median poate duce la aparitia bolii sau poate agrava boala daca aceasta exista deja. Cauzele posibile ale presiunii asupra nervului median includ:
-
Lovituri la nivelul incheieturii mainii. Acest lucru poate duce la ruperea unuia sau mai multor oase carpiene si poate cauza deteriorarea nervului median;
-
Artrita. Aceasta boala provoaca dureri si umflaturi in articulatii si in alte parti ale corpului. De asemenea, artrita poate provoca inflamarea tesuturilor din tunelul carpian, rezultand o presiune asupra nervului median.
-
Efectuarea frecventa a activitatilor care implica miscari repetitive ale incheieturii mainii sau ale degetelor.
Sindrom de tunel carpian tratament
Cazurile usoare de STC pot fi tratate prin purtarea unei orteze, medicamente, injectii cu corticosteroizi si prin fiziokinetoterapie.
Cazurile moderate si severe de STC pot fi tratate eficient doar prin interventie chirurgicala. Procedura, numita operatie de sindrom de tunel carpian, se efectueaza cu scopul de a elibera ligamentul carpian transvers pentru a ameliora presiunea asupra nervului median. Este o interventie relativ simpla, ce implica o incizie minima, de circa 2 cm, care este usor de suportat de catre pacient si care necesita o recuperare destul de scurta.
Afla mai multe detalii despre un Sindrom de tunel carpian!