Consumatorii preferă deja să efectueze plăți cu cardul, în detrimentul plăților cu numerar. Un studiu recent susținut de Grupul Evo și realizat în parteneriat cu Visa a arătat că jumătate din români achită cumpărăturile folosind cardul, utilizând numerarul doar în situațiile în care nu era disponibil un sistem de plăți digitale. Nu e de mirare că modificările fiscale de la începutul verii a micșorat pragul cifrei de afaceri de la care afacerile trebuie să ofere posibilitatea de plată cu cardul.
Micile firme cu o cifră de afaceri de peste 10.000 € vor trebui să aibă un sistem de plăți digitale începând cu ianuarie 2023. Conform Economedia, sunt peste 3.600 de firme în această situație. Modificările legislative vizează companiile prestatorii de servicii, dar și companiile care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata. În această categorie din urmă se regăsesc și micii producători și distribuitori în domeniul Retail & FMCG.
Încasări cu cardul pentru distribuitori și producători
Dacă și compania ta se încadrează în categoria celor care vor implementa plățile digitale și ai o echipă de agenți de vânzări, nu trebuie să te îngrijorezi de modul în care vei gestiona plățile. Știm că ar putea fi dificil să ții evidența încasărilor când o parte din clienți vor achita comenzile cu numerar, iar o parte dintre aceștia cu cardul. De aceea, îți recomandăm să utilizezi o soluție de automatizare a vânzărilor (SFA) cum este cea furnizată de Optimall by AROBS, care oferă o imagine completă asupra tranzacțiilor datorită integrării cu soluția MonePOS.
MonePOS este o soluție de plată contactless și paperless, care include un dispozitiv de tip mPOS. Datorită dimensiunilor sale extrem de reduse, agenții de vânzări vor putea să îl transporte cu ușurință la locația clienților, aceștia putând efectua plăți cu cardul rapid și în siguranță.
Cu ajutorul aplicației SFA, toate informațiile despre progresul comenzilor, vizitele la clienți și încasările cash sau cu cardul vor fi disponibile într-un singur loc. Rapoartele despre vânzări pot fi generate rapid și activitatea echipei este mai organizată, deoarece din aplicație pot fi planificate vizitele agenților de vânzări chiar și pentru două săptămâni.
Așadar, dacă ești distribuitor sau producător, ai o echipă de agenți de vânzări și urmează să implementezi plata cu cardul, contactează echipa Optimall by AROBS pentru o soluție personalizată conform obiectivelor companiei tale.