Care sunt cadourile de Ziua Îndrăgostiţilor clasice, cu cea mai îndelungată şi puternică tradiţie din lume?

640
Publicitate

Ca în fiecare an, în apropierea zilei de 14 februarie, peste magazinele din numeroase ţări ale lumii se aşterne febra cumpărăturilor pentru cadourile de Ziua Îndrăgostiţilor. În Statele Unite ale Americii, ţara cu cea mai puternică tradiţie din lume în sărbătorirea acestei zile, se schimbă, anual, aproximativ 150 de milioane de felicitări cu această ocazie, Valentine’s Day aflându-se, astfel, pe locul doi, după Crăciun.

Ziua de Valentine’s Day este deosebit de iubită în SUA, unde este sărbătorită de peste 60% dintre americani. Felicitările sunt cele mai populare cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor. Crearea lor nu le aparţine însă americanilor, pentru că primele felicitări cu acest prilej au fost trimise în secolul al XV-lea, în timp ce în secolul al XVII-lea, locuitorii din Marea Britanie au început să facă din trimiterea de scrisori şi felicitări cu această ocazie, o adevărată tradiţie. Valentine’s Day a pătruns în SUA ceva mai târziu, în secolul al XIX-lea, fiind adusă de coloniştii englezi, iar producţia de masă a felicitărilor a apărut în anii 1840. De atunci, sărbătoarea s-a transformat într-o sărbătoare de masă, iar astăzi, Valentine’s Day este declarată sărbătoare oficială şi zi nelucrătoare. Dar ce alte cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor mai preferă şi oferă îndrăgostiţii din SUA care iubesc atât de mult această sărbătoare? Pe locul întâi se află bomboanele de ciocolată, pe locul doi florile, iar pe locul trei bijuteriile. Şi nu orice fel de bijuterii pentru că aproximativ şase milioane de cupluri din SUA se logodesc, anual, de Valentine’s Day.

Publicitate

Marea Britanie este cea de-a doua ţară în care Valentine’s Day este sărbătorită cu un fast aparte. De fapt, se spune că aici a luat naştere în forma care a ajuns la noi până astăzi, întrucât Geoffrey Chaucer, poetul englez emblematic pentru perioada medievală, este primul care asociază această sărbătoare cu dragostea şi indică data de 14 februarie ca fiind ziua în care aceasta se serbează. Din acest motiv, în această ţară, sărbătoarea este una cu o tradiţie foarte îndelungată. Copiii colindă, iar în anumite regiuni se coc pentru această ocazie nişte chifle speciale cu chimen, stafide sau prune care se numesc Valentine şi care sunt o idee foarte inspirată de cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor, pregătite personal cu multă dragoste. Tradiţia poeziilor de Valentine’s Day provine tot de aici, iar unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai săi este chiar Shakespeare. Şi tot un mesaj scris este şi primul cadou care a fost oferit vreodată cu cest prilej. Este vorba despre scrisoarea Sfântului Valentin, sfântul roman în cinstea căruia este închinată această sărbătoare, şi pe care acesta a trimis-o din înschisoare, fiicei gardianului său, Asterius cu mesajul „Al tău Valentin”. Imediat după ce a primit-o acesta şi-a recăpătat vederea.

Cadourile clasice şi cele cu tradiţie păstrate până astăzi înseamnă că au fost şi cele mai apreciate de-a lungul timpului. Aşa că, şi noi putem apela la ele cu încredere, pe post de cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor, singura condiţie fiind să le alegem cu dragoste pentru a avea efectul dorit asupra persoanei iubite.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.