Mașina electrică, conceptul, dar și producția ei, a luat amploare în ultimii ani, datorită avantajelor pe care le oferă, atât pentru utilizatori, cât și pentru mediu. Noile vedete ale industriei automotive au început să apară în număr tot mai mare pe străzi, iar mulți agenți economici sau autorități publice iau în calcul înlocuirea mașinilor cu motoare clasice cu mașini electrice. Necesitatea tot mai mare de mijloace de mobilitate a condus, încet, dar sigur, spre nevoia de a găsi soluții care să acopere cerințele crescânde, și în același timp, să nu distrugă mediul înconjurător. Industria de software development contribuie, de asemenea, la acest demers, prin crearea de soluții inovatoare care să reducă efectele dăunătoare ale activității umane asupra mediului.
Transportul și logistica reprezintă unul dintre sectoarele de activitate vizate de aceste schimbări. Acest sector stă la baza dezvoltării societăților și acoperirii nevoilor oamenilor. Datorită importanței pe care o are, este necesară găsirea unor soluții care să înlocuiască cu brio echipamentele și mijloacele clasice, pentru a nu pune în pericol demersul normal al lucrurilor.
Beneficiile mașinii electrice în logistică
În prezent, suntem abia la începutul unui lung drum spre sustenabilitate și fiabilitate, atât în ceea ce privește mijloacele de transport, cât și afacerile în ansamblul lor. Pentru adoptarea în masă a soluțiilor eco-friendly, companiile de transport și logistică sunt puse în situația de a-și schimba radical strategia, resursele și organizarea – o adevărată provocare. Conceptul de ”E-mobility” a devenit un trend în ceea ce privește transportul, iar multe companii la nivel global adoptă soluții de transport care reduc poluarea și consumul de carburanți. Marii producători de mașini au început deja să producă autovehicule destinate sectorului de transport și logistică, pentru a corespunde din punct de vedere tehnic și funcțional cu activitatea la care se pretează.
Managerii de flotă vor avea parte de mai multe avantaje odată cu trecerea de la mașini clasice la mașini electrice, prin care se numără și reducerea costurilor cu combustibilul si cu mentenanța. Motorul mașinii electrice este alimentat de un set de acumulatori de energie electrică, neavând nevoie de alt combustibil. Prețul energiei electrice este cu mult mai redus față de cel al combustibililor clasici. De asemenea, mașinile electrice sunt compuse dintr-un număr mult mai mic de piese, iar materialele folosite pentru producerea acestora sunt special concepute pentru a oferi fiabilitate și a reduce mentenanța vehiculelor. Așadar, companiile de transport și logistică au posibilitatea de a-și desfășura activitatea pe o perioadă îndelungată, fără a întâmpina întreruperi frecvente din motive tehnice.
Concluzie
Adoptarea mașinilor electrice în industria de transport și logistică poate reprezenta un real succes, aducând avantaje majore atât managerilor de flotă, cât și mediului înconjurător și afacerilor. Dezvoltarea tehnologică accentuată din ultimii ani vizează în mod direct mediul de afaceri, deoarece apar tot mai multe soluții software inovative care ajută la eficientizarea activităților și la reducerea utilizării inutile de resurse.