
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent scăderi în şedinţa de tranzacţionare de ieri, în contrast cu deprecierea pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a coborât cu 0,27%, la 23.137 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un declin de 0,54%, până la 4.501 puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la circa 100 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de 180 milioane de lei, sumă ce reflectă totuşi şi titlurile de stat Fidelis, care cresc artificial media.
În piaţa ”regular”, clasamentul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom (SNP), care au cumulat un rulaj de 25,2 milioane de lei, titlurile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua în scădere cu 0,26%, la preţul de 0,952 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au urcat cu 0,13%, la preţul de 30,26 lei, în condiţiile unor schimburi de 14,3 milioane de lei.
Acţiunile One United Properties (ONE) au crescut cu 2,08%, la preţul de 27 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,7 milioane de lei.
Pe locul al patrulea în topul rulajului de la BVB s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), care au cumulat o valoare a schimburilor de 4,4 milioane de lei, acţiunile producătorului de energie electrică încheind ziua în creştere cu 1,09%, la preţul unitar de 120,6 lei.
În piaţa ”deals” au fost înregistrate trei tranzacţii cu acţiuni Simtel (SMTL), în valoare de 8,6 milioane de lei, schimburile fiind încheiate la preţul unitar de 52 de lei, cu 8,77% sub referinţa din piaţa ”regular”.
A mai fost realizată o tranzacţie de tip ”deal”, în valoare de 0,75 milioane de lei, la preţul de 2,1 lei pe titlu, cu 5,53% peste referinţă.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un declin de 1,07%, la 89.841 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,22%, până la 1.720 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, s-a apreciat cu 0,09%, la 943 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Armătura” (ARM): +13,33%
2. ”Bittnet Systems” (BNET): +9,49%
3. ”Carbochim” (CBC): +3,81%
4. ”Sinteza” (STZ): +2,27%
5. ”One United Properties” (ONE): +2,08%
• Topul celor…
Articol preluat automat din Sursa Originală












