Se poarta pe inelarul mainii stangi si simbolizeaza o legatura de fidelitate pe viata. Aceasta este verigheta, Numele sau vine din latinescul „fides”, inseamna fidelitate, chiar daca initial cuvantul era legat de loialitatea cetateanului roman fata de patria sa si nu de fidelitatea dintre doi oameni care isi jurau iubire vesnica.
Obiceiul de a o purta chiar pe degetul inelar stang provine dintr-o credinta egipteana antica conform careia o artera mica (numita „vena amoris”) trece chiar prin acest deget si care, urcand pe brat, ajunge direct la inima. Site-ul verigheteatcom.ro propune o multime de modele de inele si verighete din aur la preturi atractive!
O frumoasa legenda chineza explica si de ce verigheta trebuie purtata pe degetul inelar stang, fiecare deget reprezentand de fapt oamenii care fac parte din viata noastra:
- Degetul mare reprezinta parintii.
- Indexul reprezinta fratii, surorile si prietenii.
- Degetul mijlociu se reprezinta pe sine.
- Inelarul reprezinta sotul/sotia.
- Degetul mic reprezinta copiii.
Dar nu toata lumea o poarta pe mana stanga. De fapt in tarile din Europa Centrala si de Est si in cele din Nord, verigheta se poarta pe mana dreapta, acelasi lucru in unele tari din America Latina, in timp ce in Anglia, in trecut, verigheta era purtata pe mana dreapta de la degetul mare.
Egiptenii foloseau inele pentru a arata clasa sociala din care apartineau, cei mai bogati foloseau inele cu scarabei si hieroglife, precum si romanii care prin lege stabilisera ca numai cetatenii liberi puteau purta inele de aur. Sclavii eliberati purtau inele de argint in timp ce sclavi numai inele din fier. Un obicei pagan stravechi insa poate oferi un raspuns la intrebarea: in timpul ritualului de nunta pagan se obisnuia sa se deseneze un cerc in jurul viitorilor soti ca semn de viata lunga.
Primii care au folosit un inel ca promisiune de dragoste au fost barbarii, dar folosirea aurului ca material se datoreaza influentei crestine pentru care acest metal este un simbol al eternitatii.
Dreptul evreiesc foloseste si schimbul de inele ca pecetluire a unei uniuni de casatorie, mai tarziu, in Evul Mediu tarziu, obiceiul a fost dobandit si de lumea crestina care l-a folosit si pentru a sfinti sau incununa episcopi si regi. In plus, in biserica exista obiceiul ca inelul, folosit la pecetluirea epistolelor papale, sa fie rupt la moartea pontifului.
